Când poți începe să folosești acid hialuronic pentru ten

Acidul hialuronic, HA, este numitorul comun pentru toate dorințele legate de eternul vis al femeilor: tinerețe fără bătrânețe, piele tânără, luminoasă și frumoasă, netedă, fermă și radioasă indiferent de vârstă.

Acidul hialuronic, ingredientul Skincare de cinci stele

Acidul hialuronic este un ingredient care se regăsește în mod natural în pielea noastră și care poate reține de 1000 de ori greutatea sa în apă. Altfel spus, o moleculă de acid hialuronic atrage în piele și reține circa 6 litri de apă. Cunoscut și sub numele de hialuronat, este de fapt, un carbohidrat produs în mod natural de țesutul uman și cel animal, fiind prezent în fiecare celulă, dar se găsește preponderent în cartilaje și în piele și ajută la transferul nutrienților din sânge către celule.

În afara beneficiului de hidratare, acest ingredient miraculos are capacitatea de a controla cantitatea de apă din fiecare celulă, astfel ca acestea să nu primească mai mult decât au nevoie. De aceea, este considerat o substanță “inteligentă” pentru că își ajustează rata de absorbție în funcție de sezon sau de nivelul de umezeală la care este expus corpul.

Importanța calităților acestui acid hialuronic se traduce prin faptul că pielea feței hidratată în profunzime devine mai plină, mai catifelată și, prin urmare, mai netedă, în consecință liniile fine și ridurile se netezesc; un ten hidratat este mai strălucitor; se potrivește oricărui tip de piele, inclusiv cu pielea sensibilă; are proprietăți antioxidante și poate neutraliza radicalii liberi, protejând astfel pielea de efectele poluării. Încearcă Crema de față, efect filler, Ialuron Plus cu acid hialuronic si extract din flori albe, cu efect filler, pentru toate tipurile de ten. Acțiunea anti-age integrală prezintă și factor de protecție solară SPF15, contribuind la protejarea pielii de foto-îmbătrânire.

Când poți folosi acid hialuronic?

Poți folosi acid hialuronic oricând, pentru că fiind produs în mod natural de către corp, nu există limită de vârstă pentru utilizarea acestuia. În plus fiind un ingredient prietenos oricărui tip de ten și mai ales celui sensibil, îl poți include în rutina ta de îngrijire fără griji. 

Totuși, deși corpul uman își produce singur cantitatea de acid hialuronic necesară, în jurul vârstei de 30 de ani începe să producă mai puțin decât consumă. Consecința directă și imediată este pierderea elasticității pielii și apariția ridurilor.

  • Apariția primelor riduri – Îmbătrânirea este cauzată, printre altele, și de deshidratarea în profunzime a tenului. Producția de acid hialuronic descrește cu vârsta și vine momentul când este obligatoriu să intensifici contribuția de antioxidanți pentru pielea ta, dar și sa apelezi la o crema de față cu ingrediente ceva mai complexe, precum retinolul și generosul acid hialuronic. Crema de față anti-îmbătrânire cu Pro-retinol, colagen vegetal, acid hialuronic, extract de ginseng și vitaminele E și F, 35+, 40+ este un produs eficient, care intervine în programul de îmbătrânire trezind și întinerind pielea.
  • Uscarea pielii – E evident că, hidratarea fiind principala funcție a acidului hialuronic, femeile cu piele deshidratată sau descuamată vor trebui să includa acest ingredient în rutina de îngrijire a pielii.
  • Folosirea acizilor cu potențial de exfoliere – Acizii AHA și BHA sunt eficienți pentru îndepărtarea petelor, a celulelor moarte sau a liniilor fine, dar pot usca pielea, de aici și alăturarea obligatorie a acestui acid hialuronic, pentru rehidratare intensă. Evită, totuși să asociezi acid hialuronic cu acid glicolic, pentru că își vor neutraliza reciproc efectele. 

Care e cel mai bun mod de a oferi acid hialuronic pielii?

Pentru a compensa scăderea producției naturale de acid hialuronic cu vârsta, poți încorpora în regimul de îngrijire al pielii acid hialuronic, fie local, cu ajutorul cremelor, fie prin injecții. Folosind un produs local (cremă sau serum) ce conține acest ingredient vedetă, pielea rămâne hidratată și cu volum, semnele de îmbătrânire sunt ținute la distanță și aspectul general al pielii va fi mai fresh și ferm. Mai mult, acidul hialuronic protejează pielea de efectele dăunătoare ale mediului înconjurator și de razele UVB nocive, cauza petelor solare. Crema de față Effetto Lifting, pentru ten normal și uscat, cu unt de Shea, acid hialuronic și extract de flori de lotus, este ideală pentru cei care caută un efect de lifting cosmetic imediat, dar are și efect anti-îmbătrânire datorită proprietăților antioxidante. Există și în varianta pentru ten mixt și gras.

Cât despre injecțiile cu acid hialuronic, cunoscute și sub numele de fillere, acestea sunt foarte populare pentru față (zona din jurul gurii, ochilor, buzelor și obrajilor), deoarece conferă aspect natural și sunt sigure. Rezultatele pot dura până la un an, însă acestea trebuie repetate la fiecare trei până la douăsprezece luni, pentru a-și menține rezultatele. Injecțiile cu acid hialuronic sunt folosite ca element principal în tratamentele cu efect de rejuvenare facială, remodelare facială și de mărire a buzelor, dar aceste tratamente cu acid hialuronic trebuie făcute conform recomandărilor unui medic dermatolog. Fillerele cu acid hialuronic sunt mult mai sigure decât cele cu colagen, deoarece durează mai mult și nu necesită nici un test de alergie înainte. Folosind fillere cu acid hialuronic pielea își va recăpăta volumul, dar într-un mod foarte natural.

Este acidul hialuronic sigur pentru toata lumea?

Ceea ce face acidul hialuronic relativ unic este faptul ca nu este doar un ingredient antiriduri puternic, ci este bun pentru toate tipurile de piele și este sigur pentru aproape oricine să-l foloseasca. 

Dacă ai ten mixt sau gras, alege un serum cu acid hialuronic, precum Serul concentrat antirid, cu efect de umplere – Pistilli di Zafferano deoarece are textura ușoara și vei beneficia de hidratare fără a adăuga uleiuri suplimentare pe piele.

Acidul hialuronic poate fi aplicat chiar și pe pielea cea mai sensibilă sau cuperozică. Este calmant, ceea ce-l face potrivit în cazul iritațiilor sau acneei.

Cum se folosesc produsele cosmetice pe bază de acid hialuronic 

Efectul produselor cu acid hialuronic nu se poate observa la toate persoanele, ci este în funcție de tipul de ten, de nivelul de hidratare în general al organismului și de zona geografică în care se află purtătoarea. Spre exemplu, iarna când e frig, la persoanele cu ten uscat, efectul produselor care conțin doar acid hialuronic ca și umectant – cu efect hidratant, nu este suficient, iar folosite singure, aceste produse pot deshidrata și mai rău pielea. Oricum, pe timpul iernii, este indicată asocierea unor produse cremoase cu ingrediente nutritive pentru piele. 

Potrivit experților, acest ingredient minune trebuie aplicat pe pielea umedă pentru a lucra. De fapt, aplicarea acestuia pe o față uscată poate avea efectul opus, și anume să deshidrateze pielea. Este explicabil, pentru că acidul hialuronic în sine nu conține apă, deci cu cât intră în contact cu mai multă umiditate, cu atât are mai mult efect. De aceea trebuie să aplici acidul hialuronic pe pielea umedă, prima oară cureți fața și apoi aplici imediat un serum sau o cremă cu acid hialuronic. Când acidul hialuronic intră în contact cu apa, începe să acționeze iar pielea ta va fi extrem de hidratată și își va recăpăta densitatea. În cazul serului, după ce a intrat în piele neapărat trebuie folosită o cremă hidratantă. Poate fi folosit atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții. Atât gama de produse Ialuron Plus cât și Effetto Lifting au creme de față pentru noapte, cu efect antirid eficient, noaptea epiderma fiind mai relaxată. 

La Bottega Verde apreciem tot ce vine de la natură, așa că acidul hialuronic se situează întotdeauna pe lista noastră de favorite. Te invităm să descoperi produsele noastre preferate cu acest ingredient!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *