Liliana Arnaut: Frumusetea si pacea interioara lumineaza zambetul si ofera luciu ochilor

Liliana Arnaut, ilustrator, o fire calda si pozitiva, mereu vesela si plina de culori ne dezvaluie universul ei creativ si ce a inspirat-o sa deseneze mesajul „Frumusetea este in tine”, ce face parte din campania verde initiata de BottegaVerde.ro prin care ne alaturam proiectului Padurea Copiilor initiat de ViitorPlus.

Cititi un interviu oferit de Liliana pentru blogul nostru!

Pictezi, scrii si zambesti mereu. Ce te inspira?

Ma inspira darul vietii, natura in toate formele si culorile ei. O alta importanta sursa de inspiratie o reprezinta oamenii, de la cei mai simpli pana la cei mai desavarsiti, de la cei mai tineri pana la cei mai in varsta, de la oamenii plin de speranta pana la cei care nu mai vad nicio o scapare.

Esti o tanara antreprenoare si te felicitam. Cum ai descoperit talentul tau?

Imi placea sa pictez de mic copil. In jocurile mele „de-a ARTA” parintii au fost primii care au vazut in mine un talent. Pentru mine era doar o joaca, eram prea mica sa realizez sau sa constientizez ceea ce faceam. Ulterior, studiile in domeniu si orele de lucru au contribuit la dezvoltarea si evidentierea talentului.

Cum ai perceput proiectul cu Bottega Verde, Frumusetea este in tine?

Frumusetea si pacea interioara lumineaza zambetul si ofera luciu ochilor. Cauza nobila a proiectului ma inspira si imi creste doza de motivatie in procesul de creatie. Consider ca doar impreuna si conectati la valori precum dreptate sociala sau egalitate, oamenii pot aduce o raza de lumina celor care se afla intr-o situatie dificila si au nevoie de ajutor.

Atunci cand realizezi imaginile din campanie de unde vine inspiratia ta?

Nu este foarte greu sa imi aleg imaginile. Ma gandesc la frumusetea si prospetimea naturii adusa in fiecare produs Bottega Verde.

Cum te inspira brandul Bottega Verde?

Bottega Verde este un brand care pune in prim plan natura, acesta fiind o dovada a respectarii mediului inconjurator. Brandul Bottega Verde imi inspira culori aprinse si proaspete in combinatii echilibrate si armonioase.

Pentru ca vorbim despre frumusete spune-ne care sunt cele top 3 produse cosmetice ce nu lipsesc din geanta ta.

Rimelul, creionul de ochi si rujul.

Pe o scara de la 1 la 10, unde consideri ca ai ajuns?

Este foarte greu sa ma autoevaluez si sa imi acord o nota. Sunt lucruri de care sunt foarte multumita si consider ca au iesit exact cum mi-am dorit. De cealalta parte exista cateva aspecte pe care mi-as dori in viitorul apropiat sa le dezvolt sau sa la imbunatatesc. Cert este ca ma aflu inca la stadiul de inceput al carierei mele de artist iar cu fiecare lucrare pe care o realizez fac inca un pas spre desavarsire.

De ce anume te-ai lovit in evolutia ta si ce ai schimba? Ne-am bucura sa aflam viziunea ta.

Uneori a fost greu sa-mi infrunt temerile sau stereotipurile despre arta. De asemenea am avut momente cand mi-a fost greu sa ies din zona de confort. De-a lungul timpului au existat momente cand nu eram nici foarte motivata sa creez dar ma bucur ca am reusit sa-mi urmez cantecul inimii. Daca astazi as lua de la inceput cu singuranta mi-as „lasa inima sa cante”.

Care sunt planurile tale de viitor si care este opinia ta in legatura cu implicarea artistilor in campanii sociale?

In viitor imi doresc sa continui dezvoltarea proiectelor personale si realizarea unor noi colaborari, care deocandata se afla in faza de „idee de proiect”. Artistii joaca sau cel putin ar trebuie sa joace un rol important in dezvoltarea culturala a unei tari. Aceasta este o responsabilitate aferenta profesiei iar implicarea in campanii sociale este un lucru ce ar trebui sa fie perceput un lucru firesc si o datorie morala pe care nu numai artistii au o de indeplinit, ci fiecare dintre noi indiferent de profesie sau pozitie sociala.

Lumea deja te cunoaste, participi frecvent la targurile de profil. Care a fost cea mai amuzanta/interesanta cerere de produs?

Am o relatie deosebita cu oamenii care imi urmaresc activitatea pe paginile de socializare si cu cei care imi apreciaza creatiile la diferitele targuri si evenimente de profil la care particip. O intamplare de care imi aduc aminte mereu cu placere este atunci cand un baiat se despartise de prietena lui si m-a rugat sa realizez un desen avand ca tema „iertarea”. Nu am dat curs cererii pentru ca timpul a fost foarte scurt iar rabdarea nu era o virtute pentru baiat in acel moment. Nu stiu ce s-a petrecut mai departe, sper sa fie bine pentru amandoi, indiferent de postura in care se afla.

Ai un ritual in creatie?

Cand am inspiratie imi pregatesc pe birou acuarela, apa, pensulele, hartia si incep sa transform imagini din minte in realitate. Atunci cand nu am inspiratie, imi deschid caietul de schite si incep sa ma joc cu compozitii din forme, litere, mesaje. Acest lucru ma ajuta sa dezvolt in culori schitele si in acest mod ajung sa-mi pregatesc pe masa instrumentele de lucru pe care le-am mentionat mai sus.

Am aflat cate ceva despre artistul Liliana Arnaut. Cum te-ai caracteriza ca om in cateva cuvinte?

Lucrurile care aduc bucurie unui om spun multe despre caracterul acestuia. Mie imi umple sufletul cu bucurie si pace plimbarea desculta prin iarba, ciripitul pasarilor, frumusetea si parfumul florilor, fosnetul frunzelor. Intreaga natura este un spectacol, o simfonie pe care o ascult de fiecare data cu emotie si cu placere.

Ai avut numeroase colaborari cu branduri atat romanesti cat si internationale. Ce poti sa ne relatezi legat de aceasta experienta?

Ma bucura experienta si cunostintele pe care le obtin in urma colaborarilor cu branduri romanesti si internationale. Dintre colaborarile mele de suflet si de care sunt onorata as vrea sa mentionez: ROD Carturesti, Tucano Coffee, Malika Boutique (Corbeanca), molDeco (Chisinau) si altele.

Rezultatele in urma acestor colaborari sunt un pas inainte in evolutia mea ca artist, de aceea vreau sa multumesc inca o data pe aceasta cale tuturor celor cu care am realizat proiecte, evenimente, targuri de profil, campanii sociale, etc.

Se spune ca trebuie sa iti alegi un job de care esti pasionat si nu vei munci nici macar o zi. Din punctul tau de vedere, arta este mai mult pasiune sau mai mult business? Cum inclina balanta?

Pentru mine arta a fost, este si va fi pasiune. Este lucrul pe care il fac de fiecare data cu bucurie si cu emotie. Satisfactia realizarii unei lucrari de arta nu se se poate descrie si nu se poate masura in unitati de masura, asa cum o putem face cu un business. Businessul este partea „laica” a pasiunii mele pentru arta. Deci balanta inclina aproape in totalitate spre pasiune.

Ce sfat poti sa oferi artistilor care sunt la inceput de drum?

Artistilor la inceput de drum le transmit in primul rand sa se gandeasca bine daca intra-adevar ceea ce fac este cu adevarat lucrul care le ofera motivatie si satisfactie in viata.

De asemenea vreau sa la transmit ca niciun lucru mare pe aceasta lume nu a fost realizat fara pasiune, de aceea le-as sugera sa nu se intrebe niciodata de ce are nevoie lumea ci sa se intrebe daca ceea ce fac ei ii ajuta sa prinda viata

Te rog numeste 3 lucruri pe care le-ai invatat in cariera ta de artist plastic.

Am invatat ca in arta originalitatea este obtinuta prin sinceritatea artistului pe hartie. Dezvoltarea carierei este strans legata de cantitatea de timp investita in lucru. Este aproape imposibila evolutia fara a iesi din zona de confort. Un artist trebuia sa aiba curajul sa-si promoveze lucrarile, acest lucru este unul dintre principiile de baza ale profesiei. Arta este atat hrana pentru propriu suflet cat si pentru oameni, e incompleta daca e tinuta doar pentru sine.

In cadrul campaniei Frumusetea este in tine ne invitam toti clientii sa ne ajute sa sustinem impadurirea terenurilor degradate din sudul Romaniei. Printr-o donatie de 5 sau 25 lei vei putea ajuta natura, investind in padurile Romaniei si vei primi din partea noastra un magnet sau o sacosa personalizata cu mesajele motivationale.