Paolaivan: Infuzie de Bottega Verde [Review part 2]

Acest articol a aparut prima data pe Paolaivan.

Din ultima comanda data pe Bottega Verde am detaliat doar doua produse intr-un articol anterior: Bottega Verde pe repeat, insa azi voi continua cu detalii in urma folosirii celorlalte. Mai sunt cateva, in numar de 4 dar promit sa fiu succinta ca sa nu va plictisesc.

Va promiteam in celelalte postari o “calatorie verde” catre un tinut in care cosmetica si natura se intrepatrund si nu se anihileaza, se potenteaza si coexista in comuniune si ce poate fi mai verde decat menta? Ce poate fi mai placut decat mirosul de menta atunci cand virozele iti dau tarcoale iar menta iti decongestioneaza caile respiratorii? Menta este planta sezonului rece si al celui cald, menta este medicament dar si agent de “racorire” pe timp de vara, menta are o multime de alte intrebuintari pe care doar buncii nostri le mai cunosc, deoarece noi luam totul de-a gata.

Bottega Verde vine cu o gama de produse cu miros “decongestionant” al tuturor simturilor si mai mult, le face pachete astfel incat ele sa fie gata de oferit cadou unei persoane dragi. Sub forma unui set format din gel de dus si sapun lichid cu menta verde, cele doua vin ambalate intr-o cutie  marca Bottega Verde, iar oferta de seturi este variata, de la produse de ingrijire a parului, make-up pana la produse cosmetice pentru barbati. Recunosc ca nu m-as fi gandit cat de draga o sa imi fie aceasta gama cu menta pana nu am racit, iar atunci abia asteptam sa ma spal din nou pe maini cu sapunul lichid. Partea buna a racelii e atunci cand gasesti un medicament inedit care iti amelioreaza simptomele, sau cel putin aparent, ca de restul se ocupa autosugestia. Gelul de dus racoritor are si el rolul lui, perfect pentru un dus plin de racoare si mentol. Vaporii desfunda nasul astfel incat ceva atat de simplu ca un dus poate avea un adevarat efect terapeutic. Este lesne de inteles ca pana si spuma este una fina, curatare delicata si ingrediente relativ bune. Setul cadou costa la momentul plasarii comenzii apx 32 de lei, iar un efect imediat al solicitarilor pentru el a dus la epuizarea stocului foarte repede. Acum mai e disponibil pe stoc in Italia dar va reveni in scurt timp.

Daca tot suntem la categoria geluri de dus, cel cu vanilie neagra a fost ceva cu adevarat extraordinar. Nu ma refer la hidratare, aspect, vascozitate, spuma, curatare, miros si ingrediente ci ma refer la un produs echilibrat care le are pe toate cele de mai sus si care, mai mult, e unisex: Gelul de dus cu vanilie neagra. Ok, stiu, detestati atunci cand partenerulului i se termina gelul de dus si apeleaza la al vostru urmand sa miroase toata ziua a floricele ? Ideea e ca si el detesta asta, un gel de dus cu miros de iris il emasculeaza mai mult ca o pereche de pantaloni chino roz sau un tricou cu decolteu dar cu gelul de dus cu miros de vanilie neagra echilibrezi situatia: il poti folosi tu dandu-ti un aer de mister, excentric, diferit, extravagant, puternic insa in acelas timp il poate folosi si el. Ph-ul vostru se ocupa de restul, nu veti mirosi la fel deoarece corpul isi are rolul lui in a procesa mirosul nou capatat, dar amandoi veti fi extaziati de puterea mirosului vaniliei negre. Ei zic ca …

Acest gel de dus curata delicat cu ajutorul spumei cremoase si parfumate, lasa pielea parfumata si catifelata, datorita extractului de vanilie neagra . O creatie speciala in care s-a adunat toata senzualitatea vaniliei negre si dulceata extractelor de fructe si flori. Are formula delicata, imbogatita cu extract de vanilie neagra stimulatoare… pentru o piele care infloreste de frumusete, mai catifelata si mai ingrijita.

Daca ar fi putin mai scump as spune ca e un produs de lux si poate l-as consuma mai cu mila  insa la 400 de ml costa doar 19 lei, iar daca folosesti codul PAOLAIVAN el iti aduce o reducere suplimentara de inca 10% daca il introdusi inainte de a plasa comanda.

Nu se putea sa lipseasca de la vreo comanda si cate un produs pentru copii, asadar, daca data trecuta i-am luat lui Bibi gelul de dus pentru somnic usor, de aceasta data i-am luat gelul de dus cu extracte de fructe de padure care costa 23 de lei si are 400ml. In acest caz insa se cere de la sine o atentie sporita la ingredientele pe care acesta le contine.

Ca orice produs cu pretentii de curatare, hidratare si ingrijire al pielii, gelul de dus pentru copii cu extract de fructe rosii este fara doar si poate un produs “verde”. Intr-adevar, exista conservanti dar noile tehnologii ne-au invatat ca acestia pot fi si sanatosi, care doar protejeaza de alterare produsul si nu au efecte adverse asupra pielii. Pana de curand o credinta comuna in ceea ce priveste conservantii era ca acestia daunau peste masura sanatatii noastre insa asta numai daca sunt folositi conservanti de proasta calitate. Produsele aparute mai noi pe piata au gasit alte variante de a-si proteja de alterare produsele chiar daca asta a insemnat scaderea termenului de valabilitate. In acest caz, gelul de dus este valabil 12 luni de la data deschiderii, in conditiile in care il folosesc in maxim 2-3 luni. Poate ca veti observa la ingrediente “parfum”, un cunoscut iritant si complet contraindicat sa se afle in produsele destinate uzului copiilor, insa acesta este extras natural din recolte biologice. Cantitatea de 400 ml costa 23 de lei, pret la care puteti folosi si codul mentionat mai sus pentru a obtine o extra reducere de 10%.

Daca v-au placut produsele Bottega Verde alese de mine astept sa imi spuneti care produs de pe site doriti sa vi-l prezint data viitoare intr-un review complet.